Victor Pițurcă și colaboratorii săi au fost îndepărtați de la cârma Științei de Adrian Mititelu. Nicolo Napoli a preluat prima echipă, Țicleanu a fost numit președinte și Reghecampf manager general.
Chiar și după despărțirea de fostul selecționer scandalul continuă la Craiova. Patronul Adrian Mititelu și fostul președinte Silvian Cristescu au avut un dialog spumos la postul local 3TV, în care au fost făcute dezvăluiri incredibile. Principalul vizat: Florin Costea.
„Adu-ți aminte cum spuneai că Florin Costea este un țigan și un ciung. Îl înjurai peste tot unde îl prindeai”, i-a spus Cristescu lui Mititelu.
„La furie, că am luat bătaie într-un meci, am luat o geantă și am aruncat-o, iar apoi i-am spus lui Florin Costea că este un țigan. Dar nu am spus-o la propriu, ci la figurat”, a fost răspunsul lui Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER